Milosc: un documentar

Milosc_cover

Milosc: un documentar

La început au fost patru: Tymon, Mikolaj, Leszek și Jacek – ei formau legendara trupă de jazz (sau „yass”, după cum numeau ei genul pe care îl interpretau) de la sfârșitul anilor ’80 – începutul lui ’90 numită Milosc (Dragoste), din orașul Gdansk, cartierul Wrzeszcz. Au fost aduși împreună de bucuria pură a se juca cântând, de a improviza și de a trăi pe scenă, de dragostea sinceră  pentru muzică. Paradoxal, acesta este și motivul pentru care s-au despărțit – viziunile diferite asupra repertoriului și asupra metodelor de interpretare. Ambiția și talentul au intervenit între cei patru muzicieni talentați, care erau prea tineri și prea neexperimentați pentru a supraviețui obstacolelor temporare și orgoliilor specific tinereții.

Regizat de Filip Dierzawski, filmul „Milosc: un documentar” prezintă o incursiune profundă, relativ scurtă, în istoria trupei Milosc și ilustrează încercarea lor de a cânta din nou împreună pentru un ultim concert din cadrul Off Festival din 2009. Directorul artistic al festivalului, Artur Rojek (fostul lider al celebrei trupe de origine poloneză Myslovitz, cunoscută pentru albumul bestseller Love In the Time of Pop Culture) a inițiat o întâlnire după mai mulți ani de la despărțirea Milosc, dar nu era sigur că experimentul său va avea succes. Într-o serie de retrospective împletite cu imagini de la repetițiile pentru festival, Dzierzawski spune povestea prieteniei și a legăturii speciale dintre doi dintre membrii trupei: Tymon Tymanski și Mikolaj Trzaska.

 

Duminică 26.06.2016, Curtea Casei Avramide, Ora: 19.30

[huge_it_gallery id=”5″]

PROIECTIA FILMULUI ARE  UN SCOP DIDACTIC SI NU COMERCIAL